Mi-a placut intotdeauna sa discut cu straini despre viata lor; despre felul lor de a vedea lucrurile.
Acelasi lucru vazut din milioane de puncte de vedere, detalii mici care fac diferente mari. Fiecare avem licenta propiilor ierarhii de valori, sentimente si idealuri.
Acum sunt cea mai straina mie. Acum ma vad prin cei patru ochi pe cat de apropiati, pe atat de departati…
Timpu a asternut un strat de parf peste vechile mele obiceiuri si amintiri. Acum timpul a dezgropat totul, punandu-mi pe tava momente si iluzii. Timpul creeaza situatii. Situatiile creeaza vise. Visele creeaza lumea, iar lumea contureaza haosul…Haosul general, provocat de cel primordial.
Stateam pe banca rece, cu un peisaj ce accentua tacerea alba a iernii.
Parcu era pustiu. Ea imi citeste scrisoarea in care eu am vorbit mult despre timp. Timpul . . Prin el castigam si pierdem totul.
Acum cateva ore am aflat ca a murit tatal unei prietene mai vechi. Acum putin timp, a murit mama unei cunostinte. Acum un an a murit tatal unui prieten. Acum cateva luni, aflu cazul unui coleg pe care nici nu il cunosc, la un exces de furie tatal si-a omorat sotia ( mama colegului meu ). Aceasta veste socanta a aflat-o de la politie.
La televizor vad stiri in care artisti si actori cu renume mor tot mai des..
Intradevar..
” Tot ceea ce pierdem, pierdem pentru totdeauna. “
De cateva zile incerc sa tot scriu o insemnare. O insemnare amarata!
Problema e ca nu imi gasesc cuvintele, gandurile, timpul chiar.
Pentru cateva minute m-am detasat de lumea in care sunt aruncata zi de zi si am privit cu ochi de spectator mirificul spectacol al vietii. Intradevar, toti platim pentru faptele noaste mai devreme sau mai tarziu, platim cu aceasi moneda, luam aceasi palma pe care si noi am dat-o la randul nostru. Si urat este ca o simtim mai aspru decat ar trebui.
Si oricat de tragica ar fi situatia, nu pot sa fiu sensibilizata de ea; ma resemnez prea bine, deoarece, candva, sentimentele puse la bataie au fost aceleasi, doar ca acum s-au schimbat personajele.
Pe zi ce trece ma simt tot mai singura. A naibii de singura, lucru pentru care nu gasesc o explicatie logica si rationala. Poate ca ar trebui sa ma simt… Poate ca am avut acel ceva la care am renuntat si in consecinta simt un gol imens.
Imi e dor de I,
Imi e dor de plimbarile la care martor imi era asfintitul,
Imi e dor de zambete tarzii si dimineti stralucitoare in lumina soarelui,
Pentru o zi am avut o tentativa esuata de a-mi crea un program. Imi doream sa-l respect cu sfintenie. Din pacate nici nu a putut fi vorba de asa ceva. Doar teoretin, pe hartie.
Ma apucasem serios de el.
O zi. Atat a durat aceasta clasificare a timpului pentru mine. De fapt, niciodata nu am suportat aceste planificari ale unei zile; nu am inteles niciodata de ce avem nevoie de un program strict, doar daca este alimentar pentru sanatate, sau de servici.
In timp ce ma indreptam spre frigider, imi amintesc de un articol : 5 alimente care ne fac mai fericiti. Primul lor era ocupat de lapte. " Un pahar de lapte rece seara este foarte indicat….[ ] ".
In timp ce-mi savuram paharul de lapte rece mi-am dat seama ca nu pot sa respect un program care nu-mi place; care nu imi este absolut necesar. Mai fericita pot fi daca fac ce vreau atunci cand simt, si nu trebuie sa astept o anumita ora, timp in care imi trece tot cheful. Totul e pe moment.
I. in Milano se descurca destul de bine, timp in care eu ii duc dorul acasa, luptandu-ma cu nostalgiile mele. Da, mi-e dor de ea. Era inevitabil.
Acum cateva zile m-am revazut cu El. Umit de mine, de faptu ca m-am schimbat atat de mult pe in timp de doi ani.
Doi ani este o perioada lunga de timp. Nu inteleg de ce nu poate sa accepte faptul ca timpul a trecut, ca oamenii se schimba, ca situatiile se schimba. Timpul le schimba pe toate. Timpul are acea putere de a se juca cu toate deodata si de se bucura de ceea ce a facut din noi, bun sau rau.
Cand m-a atins, dupa acesti doi ani, cand am simtit mana lui rece pe mana mea calda, am simit ca toate celulele mi-au inghetat. Vroiam sa imi retrag mana dar nu aveam puterea aceea de a spune nu. Glasul mi-a amortit. Si nici macar nu stiu daca e de bine.
Ne purtam ca doi straini in locurile cu care ne familiarizasem de mult, eram ca doi actori care si-au terminat filmul, care si-au spus replicile si se vedeau pentru prima data dupa programul de lucru. Nimic nu mai era la fel. Tot acel scenariu a trecut, un scenariu pe care amandoi l-am jucat atat de bine incat nici unul nu-l va uita vreodata. Poate ca nici nu trebuie sa-l uitam.
Dar nu mai vreau sa-l mai joc inca odata. Nu as mai avea acea energie si daruinta pentru a relua acel scenariu care a facut un film frumos.
Ma indrept spre usa ridicand privirea. Zambetul mi-a inghetat. Era el.Dupa o perioada de doi ani, m-a cautat.
Ultimul lucru la care ma asteptam era aceasta vizita neasteptata. M-a uimit. Dar nu intr-un mod atat de placut.
- ?! Ce cauti aici ?
- Vroiam sa te vad. Ce faci ?
- Bine. Te rog sa pleci…
- Te rog, da-mi nr tau …
- Te rog frumos pleaca! ii spun pe un ton autoritar, intervenind peste vorbele lui.
Intru in casa inchinzand usa. Inima imi bate puternic, emotii necontrolate.
Surpriza lui mi-a lasat un gust amarui- dulceag. Mai mult amar. Nu-mi plac vizitele pe nepregatite, mai ales cand nu am nici cea mai buna dispozitie.
A fost o vizita tulburatoare, rapida, neasteptata.
Lucrurile incep sa devina prea serioase si lucru asta ma pune pe ganduri. Niciodata n-am fost destul de stabila. Mi-a placut sa jonglez, sa inovez lucrurile astfel incat sa fie pe placul meu, sa ma deternine sa continuii ceea ce am inceput.
Nici una din astea cred. Prea multe intr-un timp atat de scurt.
El a venit acasa. Vrea sa ne vedem. Vrea sa redevenim noi. Iar eu … nu sunt deloc pregatita pentru a-i face loc iar unei persoane in viata mea. Imi propusesem sa-i reduc semnificativ, pana la zero pentru o perioada de timp.
Certuri; pe care incep sa nu le mai suport deloc.
- Vii maine?
- La 6? Cine mai vine?
- Noi doi.
- Bine.Aceasi locatie.
Ma duc sa vad rasaritul. Am nevoie sa fac asta. Am nevoie sa ma recuperez nervos dupa o perioada agitata.
Astazi aveam o stare nu prea buna; adica deloc buna.
Dupa ce am stat in casa cateva zile din cauza starii precare de sanatate am iesit sa platesc asociatia.
Vreme perfecta. Soare cu putin vant.
Simteam nevoia sa ies, sa pierd ore depanand amintiri.
M-am revazut cu o veche prietena, cea care acum doi ani era mai mereu langa mine. O apreciez mult.
Nici eu nu stiu cum de ne-am indepartat una de alta, cum de am lasat in vant prietenia noastra precum particulele de nisip. Astazi s-au mai adunat cateva care au reintregit macar o mica parte din ce a fost.
Localurile mi se pareau o alegere prea prost inspirata pentru starea mea de spirit. Aveam chef sa stau undeva, un loc retras, pe o banca si privind o apa, un apus.
Asta am si facut. Ne-am luat ceva provizii si ne-am deschis sufletul una in fata celeilalte. Lucruri bune care in timp le-au luat locul celor rele. Atat de putin timp, ce a trecut atat de repede, in care s-au intamplat atat de multe. Poate prea multe exprimate in cuvinte atat de putine.
Dar ne-am convins amandoua ca tot raul e spre bine. Asa a fost mereu.
In timp ce ii admiram cerceii turcoaz mi-am reamintit de privirea ei dulce, de ochii verzi ce odata plangeau alaturi de ai mei, ochii prin care odata vedeam aceleasi orizonturi si care isi faceau aceleasi sperante.
Ora 3 : 00 Incercam sa adorm. Incercare esuata, toata noaptea m-am gandit la diverse lucuri care nu ma lasau sa dorm deloc. Nici nu aveam chef sa dorm.
5 : 30 Melodia Anda Adam – Al 9 lea cer ma anunta ca trebuie sa ma trezesc.
La ora 6 eu si I. suntem asteptate de B. si T. pentru a privi rasaritul, acolo unde odata il priveau sotii Ceausescu.
Nedormiti toti patru privim amortiti soarele portocaliu facand haz pe seama acestuia si depanand amintiri.
Eu : Mai tii minte cand m-ai chemat la jogging la 4 dimineata?
B razand : Daaa! Asa eram obisnuit. Ieseam noptile cu rolele prin copou, ca un copil. Sau cu bicicleta la plimbare pe dealurile Magurei pe frigul de dimineata si eu purtam tricou.
Eu : Nu sunteti normali.
B : Hai la tenis.
T : Eu trebuie sa alerg, apoi vin.
B : Haideti, veniti ?!
Eu si I. somnoroase, nu aveam parca puterea nici sa refuzam. Mie imi statea gandul la o cafea buna pentru a-mi elimina durerea de cap. Refuzam orice tentativa.
B : Dar hai la piscina!
Nici nu stiu daca imi venea sa rad sau nu. Credeam ca nesomnul e de vina. Vremea nu e imbucuratoare asa ca ne vedem nevoite sa refuzam si aceasta propunere.
Orasul incepe sa se trezeasca la viata, oamenii sa fie tot mai multi pe strada, linistea e distrusa de masini. Incepe sa-mi fie dor de linistea rasaritului, sau de diminetile din vacanta cand dormeam pana tarziu, iar cand ma trezeam era o pustietate superba pe strazile inguste si dese.
Am dat si tenisul si piscina pentru fotoliul meu si cafeaua facuta de mine.
Muzica ambientala ma linisteste si ma face sa mai uit de durerea de cap.
Lumanarile si betisoarele parfumate in conformitate cu fundalul muzical ma trimite cu gandul la bogata cultura orientala. Vreau sa-mi decorez casa in stil oriental. Imi creeaza o pace interioara greu de distrus.
